Cu totii vrem sa ne simtim bine si sa fim sanatosi. Vrem sa avem energie, sa facem ce ne dorim si sa nu ne doara nimic.
Dar sanatatea nu inseamna doar sa nu te doara nimic. Sanatatea depinde de mai multi factori, iar la unii poate ca nu te-ai gandit niciodata. In vremurile in care traim, sanatatea nu este pentru toti. Sanatatea este pentru cei care cunosc, inteleg si aplica principiile de sanatate.
Sanatatea inseamna sa previi inainte sa tratezi
Sanatatea inseamna echilibrul bio-psiho-social-spiritual. Surpriza, sanatatea nu e doar despre a manca sanatos, ci despre multi alti factori. Sa ii luam pe rand.
Sanatatea biologica
Are legatura cu corpul fizic si cu functiile acestuia. Sa fii sanatos fizic inseamna ca functiile corpului sunt intr-o functionare optima.
Hrana
Cand vorbim despre alimentatie trebuie sa tinem cont de mai multe principii:
- Sa avem o dieta variata, cu cat mai multe alimente vii ( legume, fructe proaspete, alimente fermentate: kefir, kombucha, varza murata, etc, proteine de calitate, cereale integrale )
- Sa nu facem excese: proteinele, carbohidrati, fibrele in exces pot sa streseze organismul daca acesta nu tolereaza cantitativ anumite grupe de alimente
- Dieta trebuie adaptata efortului si stilului de viata ( E o diferenta intre a lucra pe calculator si a lucra in constructii. Necesarul nivelului de nutrienti difera de la o activitate la alta )
- Sa respectam ritmurile organismului ( Cea mai importanta masa din zi trebuie sa fie pranzul. Pentru ca dimineata, corpul este inca in faza de eliminare a deseurilor si toxinelor prelucrate peste noapte iar seara se pregateste de intrarea in repaus )
- Sa nu ingeram alimente cu potential daunator: zaharuri si alimente rafinate, faina alba, alimente modificate genetic, conservanti, conserve.
- Apa pe care o bem sa nu fie, pe cat posibil, imbuteliata in plastic ( particulele de plastic afecteaza sistemul hormonal ), sa fie lipsita de calcar, si pe cat posibil echilibrata din punct de vedere al elementelor minerale si al PH-ului )
Somnul
Sa existe un echilibru al somnului ( 6-8 ore pe noapte ) si sa tinem cont ca, daca organismul este obosit, sa oferim odihna in plus.
" Nimic peste masura " este unitatea de masura in ceea ce priveste santatatea!
Sexualitatea
In sanatatea adultului, sexualitatea este foarte importanta deoarece este unul dintre principalii reglatori psihici, pe laga somn. Asadar, o viata sexuala regulata si echilibrata contribuie la o stare de sanatate optima. Echilibrul in cuplu ne pastreaza longevivi si mai sanatosi.
Miscarea
Miscarea si sportul sunt esentiale atunci cand vorbim de sanatate. Desi stim cu totii ca ar fi bine sa facem sport, doar putini urmeaza acest indemn.
Miscarea stimuleaza hormonul de crestere si pastreaza musculatura si articulatiile in forma. Pe masura ce inaintam in varsta se resimte din ce in ce mai mult lipsa de miscare. Substantele minerale nu sunt absorbite complet in lipsa activitatii fizice.
Natura nu pastreaza nimic care este nefolositor.
Organismele disfunctionale sunt rapid eliminate de catre natura insasi, pentru ca viata, ca sa se desfasoare in armonie, are nevoie de miscare. Miscarea inseamna viata. Nemiscarea inseamna moarte, si activarea fortelor de destructurare.
Speciile cele mai rezistente nu sunt cele mai puternice. Sunt cele mai adaptabile.
Sanatatea psihologica
Sanatatea psihologica are legatura cu mai multi factori:
Gandirea
Pentru a avea o gandire sanatoasa avem nevoie, in primul rand, sa identificam tiparele disfunctionale ale mintii. Acest lucru se realizeaza prin psihoterapie si are ca scop echilibrarea gandirii.
O gandire sanatoasa inseamna o gandire adaptativa. Gandirea adaptativa trage concluzii din evenimentele vietii si se adapteaza situatiilor noi care apar, tinand cont de concluziiile trase anterior.
Gandirea sanatoasa nu este "inflamata" ci este inteleapta, nu este lipsita de tonus, ci este vie. De la gandirea logica, la cea abstracta, procesele gandirii sunt in echilibru cu ele insele si cu exteriorul: situatii, persoane, perioade de timp, etc ) Memoria, reprezentarile, logica, toate sunt bine reprezentate in universul gandirii.
Emotiile
Cand vorbim de emotii vorbim foarte mult si despre tiparele emotionale din copilaria timpurie, dar si de concluziile pe care le-am tras despre viata in legatura cu ceea ce am experimentat ( logica privata in raport cu bunul simt comun - Alfred Adler ).
Zona emotiilor este una care pentru unii este periculoasa, iar pentru altii provocatoare. Emotiile sunt complicate atunci cand nu le intelegi si nu le poti gestiona.
Sanatatea emotionala inseamna sa intelegi ce simti, ce se intampla in interiorul tau si cum sa iti gestionezi emotiile in functie de context.
Sanatatea emotionala inseamna sa iti integrezi traumele, sa poti sa iti ierti familia si pe tine insuti / insati, si sa creezi tipare noi, sanatoase si functionale in viata ta. Inseamna sa te asumi asa cum esti, sa te accepti, fara insa a ramane intr-o zona de confort. Sanatatea emotionala inseamna vindecare si adaptare.
Vointa
Sanatatea vointei poate parea ceva cel putin curios, pentru ca nu se vorbeste despre ea prea des.
Sa ai o vointa sanatoasa inseamna echilibrul impulsurilor. Cand vointa este in exces, poate aparea indarjirea, incapatanarea, care nu ne ajuta in situatiile in care avem nevoie sa fim flexibili si adaptabili.
Cand vointa este prea slaba, ea nu poate controla procesele de gandire si pe cele emotionale, de aceea nu ne putem angaja intr-o actiune pe care ne-o propunem, sau intr-o rutina pe termen lung.
Sanatatea sociala
Sa fii sanatos social inseamna in primul rand sa ai o buna relatie cu propria persoana. Apoi, sa ai o relatie buna cu partenerul de cuplu si ulterior cu familia, prietenii si colaboratorii. Cu toate fiintele din jurul tau.
Desi nu se discuta despre partea sociala ca fiind parte din sanatate, relatiile pe care le avem cu ceilalti vorbesc foarte mult despre sanatatea psihica, pe langa celalalte tipuri de sanatate.
Sanatatea spirituala
Cand ma gandesc la sanatatea spirituala ma gandesc la cateva lucruri foarte importante:
- Abilitatea de a da sens evenimentelor vietii si vietii in sine
- Abilitatea de a gasi misiunea personala
- Ghidarea dupa anumite valori personale ( de exemplu: corectitudine, bunavointa, cooperare, etc )
- Ghidarea dupa idealuri mai inalte, cum ar fi: Adevarul, Intelepciunea, Binele, Frumosul, Iubirea, etc.
Asadar, trecand prin toate aceste aspecte despre ce inseamna sanatate, ar fi important sa ne intrebam cat de sanatosi suntem, de fapt, si cum putem optimiza procesele vietii astfel incat sa ajungem la un echilibru. Cand suntem sanatosi suntem mai aproape de fericirea pe care ne-o dorim atat de mult. Suntem mai liberi sa alegem cum sa ne traim viata.
Daca doresti sa iti evaluezi starea de sanatate si viata cu totul, ia fiecare aspect in parte si da-i o valoare orientativa. Vezi care e starea ta de sanatate obiectiva.
Eu sunt aici sa te sustin in acest demers, pe toate planurile. Pentru detalii despre mine, experienta mea si programari viziteaza www.roxanapana.ro sau trimite email la https://roxanapana.ro/contact/
Articol scris de Roxana Pana, psiholog clinician, psihoterapeut, psihosex-terapeut, 22 Martie 2021.
www.roxanapana.ro